Cristian Cioată

Cristian este un lutier român 
născut pe 7 noiembrie 1975, în apropierea orașului 
Reghin – așezare transilvăneană cunoscută de mult timp 
sub numele de „Orașul Viorilor”. 
Renumele acestui loc provine din tradiția îndelungată a fabricării instrumentelor muzicale, ceea ce îl face un spațiu cu totul special în România, atât pentru meșterii lutieri, cât și pentru muzicienii care vin aici în căutarea sunetului perfect. Cu un asemenea cadru, măiestria și simțul frumosului pe care Cristian Cioată le demonstrează cu siguranță nu puteau fi imaginat un alt drum pentru acesta.

Primele viori create de mâinile acestui lutier au apărut în 1998, lucrând împreună cu lutieri ai regiunii. 
După mai bine de un deceniu de experiență, în 2009 și-a deschis propriul atelier, dorindu-și să creeze instrumente care să-i reflecte viziunea și sensibilitatea artistică – piese unice, dar reunite de mâna unui singur creator. 
Spiritul său de perfecționist l-a dus mai departe, colaborând cu un lutier italian pentru a-și rafina stilul și a aduce un plus de finețe lucrărilor sale. 
Astăzi, fiecare instrument realizat de Cristian Cioată este lucrat manual, cu atenție și dedicație, inspirat din modelele clasice ale marilor maeștri ai lutieriei universale. 

Despre mine

Despre instrumente

​Instrumentele care au ieșit din atelierul lui Cristian Cioată au cunoscut Europa, dar nu numai, ajungând chiar și peste ocean la muzicieni foarte mulțumiți de sunetul, dinamica și bineînțeles frumusețea acestor instrumente. Nu pentru toată lumea este important aspectul, însă pentru Cristian contează, pentru că un instrument frumos te va atrage să vrei să îl descoperi și apoi treptat să îți dai seama de capacitatea sa.

Vei descoperi un instrument capabil de atacuri puternice cu un sunet plin în forte , perfect pentru a face față unui tutti de orchestră, dar și un sunet dulce foarte ușor de obținut în nuanțe de piano, pentru o paletă dinamică cât mai variată. Instrumentele lui Cristian sunt foarte confortabile și te lasă se te împrietenești cu ele de la primele note.

Atelier - instrumente​

​Controlul calitatii este fundamentul  acestui lutier; Cristian acordă o atenție deosebită selecției lemnului pe care îl folosește, acesta fiind un prim pas extrem de important în construirea instrumentului. 
Același nivel de atenție este arătat în ceea ce privește lacul aplicat pe suprafața intrumentelor dar și în procesul de selecție a corzilor care sunt folosite pentru fiecare intrument in parte.  
În acest sens Cristian se consultă cu muzicieni, lutieri sau direct cu clienții.

​Lemnul folosit la construirea instrumentelor este molid rezonanță și paltin creț,  care provine în întregime din Munții Carpați, lemn foarte apreciat pentru calitățile sale acustice. 
Pentru a obține cele mai bune rezultate, odată ce lemnul este atent selectat, acesta este lăsat să se usuce natural pe o perioadă indelungată de timp, pentru a obține cele mai bune rezultate.
Nu doar lemnul și măiestria sunt importante, ci și lacul, astfel  în atelierul lui Cristian se folosește  lac pe bază de alcool și rășini naturale.

 Sună-ne

​+40 740 536 247
+40 746 035 556

 Locatie

​RO 545300 REGHIN - JUDETUL MURES
STR. KOOS FERENC NR.11

 E-mail

cristicioata@yahoo.com

 ORE DE LUCRU

​Luni – Vineri… 8:00 – 17:00,

​Contactaţi-ne

Thank you! Your message has been sent.
Unable to send your message. Please fix errors then try again.